Pe scurt despre fundație

Fundaţia UNITARCOOP a fost înfiinţată în primăvara anului 1996 de Parohia Unitariană din Tîrgu Mureş şi Bakó László, Román Elemér şi de Szabó László, motivaţi de  convingerea ca o iniţiativă civilă organizată pe fond bisericesc, se va putea implica mai eficient în sprijinirea comunităţilor noastre împuţinate şi îmbătrânite.

Denumirea de UNITARCOOP se referă la colaborarea şi ajutorarea reciprocă existentă între parohiile noastre.

Tot această idee este imortalizată pe emblema fundaţiei: văpaia unitariană între simbolica secuimii, peste cele trei râuri ale regiunii: Mureşul, Târnava şi Nirajul, reprezintă munca comunitară stăruitoare şi asiduă.

Iniţial îşi desfăşura activitatea socială şi culturală în parohiile Mureş-Târnava, pe urmă în toată parohia din Mureş, momentan mai cu seamă, în cele două parohii din Târgu Mureş.

Scopul este sincronizarea dorinţei de ajutorare şi de donaţie manifestată de comunităţile unitariene sau persoane particulare, şi valorificarea acestora în beneficiul celor nevoiaşi.

Cu ocazia lansării, am formulat ideea, ca în interesul realizării obiectivelor noastre de dezvoltare a bisericii şi cele umanitare, vom întâmpina cu mulţumiri sprijinul acordat şi de persoane particulare, dar cu mare plăcere am fi şi partenerii fundaţiilor cu profil similar, comunităţilor religioase,  sau chiar societăţilor comerciale, fără deosebire de apartenenţa religioasă sau naţională.

Fundaţia UNITARCOOP este membră a ONG-urilor din Tîrgu Mureş, iar la nivel transilvănean, este membru fondator al Asociaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale Maghiare din Transilvania.

Fundaţia UNITARCOOP primeşte cu multă recunoştinţă toate donaţiile care intră pe următoarea adresă.

Raiffeisen BANK SA, Sucursala Mureş
Tg.Mures, Str. Bart
ók Béla nr. 1-3, Târgu Mureş

IBAN: RO 56 RZBR 0000 0600 0015 8368
CIF: 8514910